C. Negruzzi - Alexandru Lapusneanul
ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL de Costache Negruzzi
,,Alexandru Lăpuşneanul” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Costache Negruzzi, pentru faptul că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea nuvelei în curentul literar al romantismului. Publicată în primul număr al ,,Daciei Literare” (1840), nuvela ilustrează una din sursele literaturii romantice, istoria naţională, potrivit recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu, în articolul ,,Introducţie”.
Este o nuvelă romantică datorită inspiraţiei din istoria patriei (Evul Mediu), a personajelor excepţionale care acţionează în împrejurări excepţionale, a antitezei angelic/demonic şi a descrierilor amănunţite ale vestimentaţiei, obiceiurilor, mesei domneşti.
Costache Negruzzi, întemeietorul nuvelei istorice româneşti, este primul scriitor care valorifică scrierile cronicarilor moldoveni, Grigore Ureche şi Miron Costin. Din cronica lui Ureche, preia scene, fapte, replici, primul şi ultimul motto, dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune, prin viziunea romantică asupra istoriei. De la Miron Costin preia scena morţii boierului Batişte Veveli, din timpul domniei lui Alexandru Iliaş pe care o transpune în scena morţii lui Moţoc.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, heterodiegetic, focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din spate”.
Titlul este alcătuit dintr-un subtantiv propriu , numele personajului în jurul căruia gravitează întreaga acţiune.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi medievale. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează lupta pentru putere în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, domnitor tiran, crud şi sângeros.
Compoziţional, nuvela este alcătuită din 4 capitole. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre capitole, fiecare având un motto cu rol rezumativ.,, Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”este răspunsul dat de Lăpuşneanul soliei de boieri, la graniţă; ,, Ai să dai samă, Doamnă!” e ameninţarea văduvei unui boier ucis, adresată doamnei Ruxanda; ,, Capul lui Moţoc vrem...” sunt cuvintele mulţimii, iar ,, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...” este ameninţarea rostită de Lăpuşneanul care se vede călugărit.
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, naraţiunea are funcţie de reprezentare a realităţii, iar dialogul susţine veridicitatea şi concentrarea epică.
Indicii spaţio-temporali sunt verosimil precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este plasată în Moldova, în timpul celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanul.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a nuvelei. Conflictul central este exterior, politic, între domnitor şi boierii trădători. Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolta mulţimii din capitolul al III-lea.
Acţiunea nuvelei începe brusc, rezumând evenimentele care motivează revenirea la tron a lui Lăpuşneanul. Primul capitol cuprinde întoarcerea la tronul Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu solia formată din boierii Moţoc, Veveriţă, Spancioc şi Stroici. La cerea boierilor de a se întoarce, domnitorul dă dovadă de hotărâre prin replici celebre. Capitolul al doilea conţine fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea cetăţilor, confiscarea averilor boiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă soţul ei pentru a înceta cu omorurile. Lăpuşneanul îi promite că ,, de poimâine” nu va mai omorî şi că ,, mâine” îi va da ,, un leac de frică”. În capitolului al treilea, Lăpuşneanul ,, îmbrăcat în toată pompa domnească” participă la slujba de la Mitropolie, apoi rosteşte un discus de împăcare şi invită boierii la un ospăţ.47 de boieri sunt omorâţi, Moţoc e linşat de mulţime, iar piramida din capete e oferită ca leac de frică domniţei. Ultimul capitol începe cu o elipsă. După patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpuşneanul se retrage în Cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, este călugărit potrivit obiceiului vremii. Faptul că, atunci când îşi revine, ameninţă să-i ucidă pe toţi, o determină pe doamna Ruxanda să accepte sfatul boierilor de a-l otăvi. Alexandru Lăpuşneanul moare în chinuri şi este înmormântat la Mânăstirea Slatina.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră romantică, prin antiteză: înger- demon, boieri trădatori (Moţoc şi Veveriţă) - boieri patrioţi (Spancioc şi Stroici).
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, excepţional, care acţionează în împrejurări excepţionale. Întruchipează tipul domnitorului sângeros, tiran şi crud. Hotărât, bun cunoscător al psihologiei umane, dar şi extrem de hotărât, personajul este puternic individualizat şi devine memorabil.
Doamna Ruxanda este un personaj secundar, un caracter slab, întrucât nu acţionează niciodată din proprie voinţă.
Boierul Moţoc e tipul trădătorului, laş, şi viclean, care nu urmăreşte decât propriile lui interese. Spancioc şi Stroici sunt personaje episodice, cu rol justiţiar.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: regionalisme ,, şepte”, ,, găsând”, arhaisme ,, vornic”, ,, pre”, ,,spătar”, neologisme ,, schinteie electrică”, ,, eho”. Stilul nuvelei este sobru, concis, specific prozei istorice.
În opinia mea, întâlnirea cu nuvela ,,Alexandru Lăpuşneanul” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind prima nuvelă istorică din literatura română, ea nu aduce în faţa contemporanilor un model de patriotism, ci un antimodel de conducător şi reconstituie culoarea locală a epocii.
În concluzie, valoarea nuvelei este exprimată prin afirmaţia criticului George Călinescu:,, Alexandru Lăpuşneanul ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.”
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea nuvelei în curentul literar al romantismului. Publicată în primul număr al ,,Daciei Literare” (1840), nuvela ilustrează una din sursele literaturii romantice, istoria naţională, potrivit recomandărilor lui Mihail Kogălniceanu, în articolul ,,Introducţie”.
Este o nuvelă romantică datorită inspiraţiei din istoria patriei (Evul Mediu), a personajelor excepţionale care acţionează în împrejurări excepţionale, a antitezei angelic/demonic şi a descrierilor amănunţite ale vestimentaţiei, obiceiurilor, mesei domneşti.
Costache Negruzzi, întemeietorul nuvelei istorice româneşti, este primul scriitor care valorifică scrierile cronicarilor moldoveni, Grigore Ureche şi Miron Costin. Din cronica lui Ureche, preia scene, fapte, replici, primul şi ultimul motto, dar se distanţează de realitatea istorică prin apelul la ficţiune, prin viziunea romantică asupra istoriei. De la Miron Costin preia scena morţii boierului Batişte Veveli, din timpul domniei lui Alexandru Iliaş pe care o transpune în scena morţii lui Moţoc.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, heterodiegetic, focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din spate”.
Titlul este alcătuit dintr-un subtantiv propriu , numele personajului în jurul căruia gravitează întreaga acţiune.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi medievale. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează lupta pentru putere în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanul, domnitor tiran, crud şi sângeros.
Compoziţional, nuvela este alcătuită din 4 capitole. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre capitole, fiecare având un motto cu rol rezumativ.,, Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”este răspunsul dat de Lăpuşneanul soliei de boieri, la graniţă; ,, Ai să dai samă, Doamnă!” e ameninţarea văduvei unui boier ucis, adresată doamnei Ruxanda; ,, Capul lui Moţoc vrem...” sunt cuvintele mulţimii, iar ,, De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu...” este ameninţarea rostită de Lăpuşneanul care se vede călugărit.
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, naraţiunea are funcţie de reprezentare a realităţii, iar dialogul susţine veridicitatea şi concentrarea epică.
Indicii spaţio-temporali sunt verosimil precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este plasată în Moldova, în timpul celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanul.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a nuvelei. Conflictul central este exterior, politic, între domnitor şi boierii trădători. Conflictul social, între boieri şi popor, se limitează la revolta mulţimii din capitolul al III-lea.
Acţiunea nuvelei începe brusc, rezumând evenimentele care motivează revenirea la tron a lui Lăpuşneanul. Primul capitol cuprinde întoarcerea la tronul Moldovei, în 1564, în fruntea unei armate turceşti şi întâlnirea cu solia formată din boierii Moţoc, Veveriţă, Spancioc şi Stroici. La cerea boierilor de a se întoarce, domnitorul dă dovadă de hotărâre prin replici celebre. Capitolul al doilea conţine fuga lui Tomşa în Muntenia, incendierea cetăţilor, confiscarea averilor boiereşti, uciderea unor boieri, intervenţia doamnei Ruxanda pe lângă soţul ei pentru a înceta cu omorurile. Lăpuşneanul îi promite că ,, de poimâine” nu va mai omorî şi că ,, mâine” îi va da ,, un leac de frică”. În capitolului al treilea, Lăpuşneanul ,, îmbrăcat în toată pompa domnească” participă la slujba de la Mitropolie, apoi rosteşte un discus de împăcare şi invită boierii la un ospăţ.47 de boieri sunt omorâţi, Moţoc e linşat de mulţime, iar piramida din capete e oferită ca leac de frică domniţei. Ultimul capitol începe cu o elipsă. După patru ani de la cumplitele evenimente, Lăpuşneanul se retrage în Cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, este călugărit potrivit obiceiului vremii. Faptul că, atunci când îşi revine, ameninţă să-i ucidă pe toţi, o determină pe doamna Ruxanda să accepte sfatul boierilor de a-l otăvi. Alexandru Lăpuşneanul moare în chinuri şi este înmormântat la Mânăstirea Slatina.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră romantică, prin antiteză: înger- demon, boieri trădatori (Moţoc şi Veveriţă) - boieri patrioţi (Spancioc şi Stroici).
Alexandru Lăpuşneanul este personajul principal, excepţional, care acţionează în împrejurări excepţionale. Întruchipează tipul domnitorului sângeros, tiran şi crud. Hotărât, bun cunoscător al psihologiei umane, dar şi extrem de hotărât, personajul este puternic individualizat şi devine memorabil.
Doamna Ruxanda este un personaj secundar, un caracter slab, întrucât nu acţionează niciodată din proprie voinţă.
Boierul Moţoc e tipul trădătorului, laş, şi viclean, care nu urmăreşte decât propriile lui interese. Spancioc şi Stroici sunt personaje episodice, cu rol justiţiar.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: regionalisme ,, şepte”, ,, găsând”, arhaisme ,, vornic”, ,, pre”, ,,spătar”, neologisme ,, schinteie electrică”, ,, eho”. Stilul nuvelei este sobru, concis, specific prozei istorice.
În opinia mea, întâlnirea cu nuvela ,,Alexandru Lăpuşneanul” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind prima nuvelă istorică din literatura română, ea nu aduce în faţa contemporanilor un model de patriotism, ci un antimodel de conducător şi reconstituie culoarea locală a epocii.
În concluzie, valoarea nuvelei este exprimată prin afirmaţia criticului George Călinescu:,, Alexandru Lăpuşneanul ar fi devenit o scriere celebră ca şi Hamlet dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu