Ioan Slavici - Moara cu noroc
MOARA CU NOROC de Ioan Slavici
,,Moara cu noroc” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Ioan Slavici, pentru faptul că în ea sunt încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea nuvelei în curentul literar al realismului. O primă trăsătură evidentă o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate sunt verosimile, iar personajele sunt încadrate în tipologii, în funcţie de dominanta societăţii. Se remarcă obiectivitatea perspectivei narative, focalizarea 0 şi viziunea ,,din spate”.
,,Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, de factură psihologică, prin conflictul interior, surprinderea tensiunilor sufleteşti ale personajului, mişcărilor de conştiinţă ale sale.
Titlul este alcătuit din două substantive care, în sens denotativ reprezintă locul unde se desfăşoară acţiunea, aflat la intersecţia unor drumuri comerciale, iar în sens conotativ ,,moara” devine un loc al pierzaniei care macină destinele umane. Norocul aşteptat se dovedeşte a fi nenoroc, datorită abordării greşite a destinului.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, a familiei tradiţionale şi a destinului. Totodată, nuvela urmăreşte consecinţele nefaste a setei de îmbogăţire care duce la dezumanizarea personajului.
Compoziţional, nuvela este alcătuită din 17 capitole fără titlu. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre incipit şi final. În incipit, soacra lui Ghiţă formulează teza morală a nuvelei:,,Omul să fie fericit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.”Finalul o aduce în prim plan pe bătrână care rosteşte o replică privitoare la destinul implacabil:,, aşa le-a fost data!...”
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, naraţiunea are funcţie de reprezentare a realităţii, iar dialogul susţine veridicitatea şi concentrarea epică.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este plasată în Ardeal, zona Aradului, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în interval de un an, de la Sfântul Gheorghe, până de Paşte, anul următor.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a nuvelei. Conflictul central este interior,moral-psihologic.În conştiinţa personajului se duce o luptă între dorinţa lui de a rămâne om cinstit şi patima pentru bani. De asemanea, conflictul interior se reflectă în plan exterior, prin confruntarea dintre cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul.
Acţiunea nuvelei are un subiect concentrat. În expoziţiune, Ghiţă, cizmar sărac, dar onest decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. Hanul e situat la răscruce de drumuri, izolat de restul lumii. O vreme, lucrurile merg bine, familia e armonioasă şi prosperă. Apariţia lui Lică Sămădăul la han, constituie intriga nuvelei, declanşează în sufletul lui Ghiţă conflictul interior şi tulbură liniştea familiei.Desfăşurarea acţiunii ilustrează înstrăinarea lui Ghiţă faţă de familie, care, dornic să facă avere, o îndepărtează treptat pe Ana şi devine complicele lui Lică în nelegiuiri. Primeşte de la acesta bani proveniţi din jafuri şi crime. Este anchetat de două ori, acuzat de complicitate în jefuirea arendaşului şi în omorârea femeii în negru, dar nu se poate dovedi nimic.Îl mustră conştiinţa şi se aliază cu jandarmul Pintea, fost tovarăş al lui Lică, însă nu e cinstit, căci îşi păstrează o parte din banii necuraţi. Punctul culminant ilustrează dezumanizarea personajului. De Paşte, o lasă pe Ana singură la moară şi merge să-l anunţe pe Pintea că Lică are asupra lui bani furaţi. Dezgustată de laşitatea soţului, Ana i se dăruieşte lui Lică. Ghiţă o ucide şi este la rândul său ucis din ordinul lui Lică. Deznodământul este tragic. Un incendiu mistuie Moara cu noroc, iar Lică se sinucide, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt copiii şi bătrâna, nuvela având un final moralizator.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră realistă. Ghiţă e un personaj complex, ,,rotund”, în jurul lui fiind polarizată întreaga acţiune. Iniţial este cizmar, dar îşi schimbă statutul social, în cârciumar, pentru a oferi familiei un trai mai bun. Este caracterizat direct de narator care conturează un portret fizc ,,înalt şi spătos”, dar şi indirect prin fapte, gânduri atitudini. Are simţ practic, iniţiativă, însă e copleşit de patima pentru bani.
Lică e personajul negativ care exercită o influenţă malefică asupra tuturor cu care intră în contact. Statutul său social e sugerat printr-un enunţ simplu:,, Lică era porcar”. Este caracterizat direct de narator, prin portret fizic,, înalt şi slab” şi indirect prin faptele nelegiuite din care reies trăsături precum: trufie, orgoliu, răutate, viclenie, etc.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc ,,colibă”, ,, muiere”, regionalisme ,, bumbi”, ,, chimir”. Stilul nuvelei este sobru, concis, specific prozei realiste.
În opinia mea, întâlnirea cu nuvela ,, Moara cu noroc” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind o nuvelă psihologică, ea nu aduce în faţa contemporanilor un model de conduită morală, ci un model al dezumanizării.
În concluzie, nuvela ilustrează strălucit o teză morală: nimic nu rămâne în viaţă nerăsplătit. Planul analizei psihologice e pus în slujba acestei teze: goana după înavuţire cu orice preţ distruge echilibrul interior şi provoacă inevitabil catastrofe la nivelul relaţiilor interumane.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea nuvelei în curentul literar al realismului. O primă trăsătură evidentă o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate sunt verosimile, iar personajele sunt încadrate în tipologii, în funcţie de dominanta societăţii. Se remarcă obiectivitatea perspectivei narative, focalizarea 0 şi viziunea ,,din spate”.
,,Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, de factură psihologică, prin conflictul interior, surprinderea tensiunilor sufleteşti ale personajului, mişcărilor de conştiinţă ale sale.
Titlul este alcătuit din două substantive care, în sens denotativ reprezintă locul unde se desfăşoară acţiunea, aflat la intersecţia unor drumuri comerciale, iar în sens conotativ ,,moara” devine un loc al pierzaniei care macină destinele umane. Norocul aşteptat se dovedeşte a fi nenoroc, datorită abordării greşite a destinului.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, a familiei tradiţionale şi a destinului. Totodată, nuvela urmăreşte consecinţele nefaste a setei de îmbogăţire care duce la dezumanizarea personajului.
Compoziţional, nuvela este alcătuită din 17 capitole fără titlu. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre incipit şi final. În incipit, soacra lui Ghiţă formulează teza morală a nuvelei:,,Omul să fie fericit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.”Finalul o aduce în prim plan pe bătrână care rosteşte o replică privitoare la destinul implacabil:,, aşa le-a fost data!...”
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcţii epice în discursul narativ. Descrierea fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, naraţiunea are funcţie de reprezentare a realităţii, iar dialogul susţine veridicitatea şi concentrarea epică.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este plasată în Ardeal, zona Aradului, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în interval de un an, de la Sfântul Gheorghe, până de Paşte, anul următor.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a nuvelei. Conflictul central este interior,moral-psihologic.În conştiinţa personajului se duce o luptă între dorinţa lui de a rămâne om cinstit şi patima pentru bani. De asemanea, conflictul interior se reflectă în plan exterior, prin confruntarea dintre cârciumarul Ghiţă şi Lică Sămădăul.
Acţiunea nuvelei are un subiect concentrat. În expoziţiune, Ghiţă, cizmar sărac, dar onest decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. Hanul e situat la răscruce de drumuri, izolat de restul lumii. O vreme, lucrurile merg bine, familia e armonioasă şi prosperă. Apariţia lui Lică Sămădăul la han, constituie intriga nuvelei, declanşează în sufletul lui Ghiţă conflictul interior şi tulbură liniştea familiei.Desfăşurarea acţiunii ilustrează înstrăinarea lui Ghiţă faţă de familie, care, dornic să facă avere, o îndepărtează treptat pe Ana şi devine complicele lui Lică în nelegiuiri. Primeşte de la acesta bani proveniţi din jafuri şi crime. Este anchetat de două ori, acuzat de complicitate în jefuirea arendaşului şi în omorârea femeii în negru, dar nu se poate dovedi nimic.Îl mustră conştiinţa şi se aliază cu jandarmul Pintea, fost tovarăş al lui Lică, însă nu e cinstit, căci îşi păstrează o parte din banii necuraţi. Punctul culminant ilustrează dezumanizarea personajului. De Paşte, o lasă pe Ana singură la moară şi merge să-l anunţe pe Pintea că Lică are asupra lui bani furaţi. Dezgustată de laşitatea soţului, Ana i se dăruieşte lui Lică. Ghiţă o ucide şi este la rândul său ucis din ordinul lui Lică. Deznodământul este tragic. Un incendiu mistuie Moara cu noroc, iar Lică se sinucide, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea. Singurele personaje care supravieţuiesc sunt copiii şi bătrâna, nuvela având un final moralizator.
Personajele sunt încadrate în tipologii diferite şi sunt realizate în manieră realistă. Ghiţă e un personaj complex, ,,rotund”, în jurul lui fiind polarizată întreaga acţiune. Iniţial este cizmar, dar îşi schimbă statutul social, în cârciumar, pentru a oferi familiei un trai mai bun. Este caracterizat direct de narator care conturează un portret fizc ,,înalt şi spătos”, dar şi indirect prin fapte, gânduri atitudini. Are simţ practic, iniţiativă, însă e copleşit de patima pentru bani.
Lică e personajul negativ care exercită o influenţă malefică asupra tuturor cu care intră în contact. Statutul său social e sugerat printr-un enunţ simplu:,, Lică era porcar”. Este caracterizat direct de narator, prin portret fizic,, înalt şi slab” şi indirect prin faptele nelegiuite din care reies trăsături precum: trufie, orgoliu, răutate, viclenie, etc.
Limbajul naratorului şi al personajelor valorifică aceleaşi registre stilistice: limbajul regional, ardelenesc ,,colibă”, ,, muiere”, regionalisme ,, bumbi”, ,, chimir”. Stilul nuvelei este sobru, concis, specific prozei realiste.
În opinia mea, întâlnirea cu nuvela ,, Moara cu noroc” este, pentru orice cititor, o experienţă de viaţă, deoarece intră într-o lume plăsmuită după propria viziune a autorului. Fiind o nuvelă psihologică, ea nu aduce în faţa contemporanilor un model de conduită morală, ci un model al dezumanizării.
În concluzie, nuvela ilustrează strălucit o teză morală: nimic nu rămâne în viaţă nerăsplătit. Planul analizei psihologice e pus în slujba acestei teze: goana după înavuţire cu orice preţ distruge echilibrul interior şi provoacă inevitabil catastrofe la nivelul relaţiilor interumane.
Comentarii
Trimiteți un comentariu